luni, 4 decembrie 2006

Cuvântul, ca un Prieten

Puţini sunt autorii pe care i-am editat şi care să îmi dea senzaţia că foaia scrisă este un intermediar ce doar ne face cunoştinţă. Uşor nelalocul ei această cunoştinţă, atâta vreme cât cuvintele zboară atât de lesne între două priviri, între două minţi. A fost o vreme când ceea ce din comoditate numim „telepatie” era, de fapt, mijlocul de comunicare între oameni, între minţile aparţinând aceleiaşi comunităţi. Este ceea ce se întâmplă în cazul acestui autor – în cazul nostru, în ultimă instanţă, al aparţinătorilor aceleiaşi comunităţi întru Minte, întru Cuvânt şi întru Dragoste. Aproape că nu trebuie să vorbeşti. Este deajuns o privire de o secundă cât un secol pentru ca hârtia să devină doar o mărturie a întâlnirii, o mărturie a Cuvântului – nerostit, neîntrupat, pentru că nu este nevoie de rostire sau întrupare atunci când Cuvântul este Prieten.
George Arhip