marți, 25 aprilie 2006

Între da şi nu

De ţi-e greu să mai rosteşti cuvinte,
Te întreabă-n fapte ce rosteşti?
Cum orice protest e-o rugăminte,
Eu sunt un hotar ce ţi-l doreşti.

Peste gând hoinar ca o-ntrebare
Trec prin tine şoapte şi chemări,
Ca venind mereu din depărtare,
Să-ţi găsesc răspuns la întrebări.

Între absolut şi împlinire,
Eu am pasul meu de călător,
Şi mereu îţi sunt o amintire
Prinsă-ntre clepsidră şi decor.

De ţi-e greu să-ţi rostuieşti uitarea,
Te întreabă cum exişti acum?
Şi cum valul mării spală marea,
Drumul meu se-nchide-n al tău drum.

Ca un adevăr al vieţii noastre,
Eu rostesc cuvinte şi tu taci,
Dar privind mereu spre zări albastre
În tăcerea ta mai mult îmi placi.

Şi cum greu îţi e să-ţi vezi privirea,
Vei fi şoapta ce o împlineşti,
Şi lăsînd în urmă ne-mplinirea
Îmi vei spune chiar că mă iubeşti.

Între da şi nu
Stai mereu doar tu
Ca un vis ce nu vrei a-l uita,

Între nu şi da
Plînge viaţa ta,
Doar răspunsul meu te va-ntreba.

Da mereu cînd tu,
Îl doreşti pe nu
Şi priveşti un cer înseninat,

Şi mereu doar da
Cînd speranţa mea
Va deschide ceru-ncătuşat.