luni, 23 septembrie 1985

Poveste

Pe-acest pămînt cuprins între pămînturi
O lume se coboară şi ridică,
Şi bat mereu, mereu, aceleaşi vînturi
Cu lacrimi de curaj şi zbor de frică.
A tuturor e lacrima pribeagă
Din chipul ce-n pădure pribegeşte,
Dar nimeni nu mai vrea să înţeleagă
Povestea care iar se povesteşte.

Poveste iar şi iarăşi începuturi,
Potopul peste noi iar năvăleşte,
Şi reclădind o arcă sînt un Noe
Ce-n lume cu-nceputul o porneşte.

Într-un neant rănit de marea-n spume
Se-nalţă o sentinţă funerară,
Şi lumea tuturor le pune nume
Ca un blestem şi rugă de fecioară.
Al nimănui rămîne zborul tainic
Ce dintre vechi apusuri răbufneşte,
Şi, ca un rug, poruncitor, năvalnic
Povestea mea din nou se povesteşte.

Poveste iar şi iarăşi începuturi,
Potopul peste noi iar năvăleşte,
Şi reclădind o arcă sînt un Noe
Ce-n lume cu-nceputul o porneşte.

Etern ca o firavă rădăcină
În rădăcini eu tot rămîn o viaţă,
Să caut o povară în lumină
Răpusă de–o tîrzie dimineaţă.
Şi iarăşi, încă-odată, ca-n poveste
Cu coasa veche fînul se coseşte,
O lume se sfîrşeşte fără veste
Şi-n ultima ei vorbă povesteşte.

Poveste iar şi iarăşi începuturi,
Potopul peste noi iar năvăleşte,
Şi reclădind o arcă sînt un Noe
Ce-n lume cu-nceputul o porneşte.