luni, 9 septembrie 1985

Imposibilul nume

Paloare de lumină sfîşiată
Eu te cuprind la fel de neclintit,
Şi îmi rămîi ispita minunată
Ce niciodată nu m-a ispitit.

Cînd ţi-am atins, în mînă, mîna caldă,
Tăişul ochilor tu l-ai înfipt,
Şi-nţelegînd o noapte pururi albă,
Tu ai ţipat iar eu n-am auzit.

Ai răvăşit o clipă anonimă
Cu ochii ca un soare-n asfinţit,
Şi clipa a rămas ultima crimă
Ce te-a vîndut pe-un soare răsărit.

Şi te-a furat ca şi pe orişicine
O lungă depărtare între noi,
Şi cum rămas-ai singură cu tine,
Eu am aprins o flacără de-apoi.

Şi va fi noapte, stele m-or cuprinde,
Tu ai să ţipi de parcă am s-aud,
Comercianţii amintiri vor vinde
Şi vînturi reci vor bate dinspre sud.

Tu vei păstra uitată amintirea
Şi ai să plîngi cîndva din cînd în cînd,
În lună oglindindu-ţi lung privirea,
O toamnă îţi va fi al nopţii gînd.

Paloare sfîşiată de lumină,
Eu îţi cuprind un nume ispăşit,
Şi noaptea de-al meu nume se anină
Cu numele ce nici nu l-am rostit.

Plecînd, ţi-am prins în mîini o mînă rece,
Şi ochii i-ai închis în semn de rugi
Ca să-ţi înalţi îndemnul spre o lege
Ce am slujit-o în plăceri ca slugi.

Şi ca un stil retoric de speranţă
Chiar ochii mei o clipă s-au închis,
Ca să învingi a lumii cutezanţă,
Ca să învigă prea frumosul vis.

Sărutul tău a fost un bulb de gheaţă
Ce s-a înfipt în suflet şi în gînd,
Şi mi-au rămas privirile în ceaţă
Simţindu-ţi chiar şi inima plîngînd.

Adio, tu mi-ai spus cu vocea stinsă,
Adio, eu ţi-am spus şi am plecat,
Cu inima de viaţa-n veci pătrunsă
Şi de al nopţii neştiut păcat.