duminică, 14 iulie 1985

Cântec pentru nunta ta

Voi răbufni fără să am o lege
Din amintirea ce ţi-o voi purta,
Ca ochii mei să poată înţelege
Am să conjug, mereu, pe a uita.
Şi pe deasupra stărilor civile
Eu voi semna pe actul de credinţă,
Şi voi jura pe ruguri şi pe zile
Că-mi vei rămîne cea mai dragă fiinţă.

Într-o coroană ce-ai s-o pui pe frunte
Va dăinui o clipă teama mea,
Şi voi trăi, un timp, retras în munte
Te voi iubi şi-apoi te voi ierta.
Ca un stindard în zbor de amintire
Voi lîncezi în focurile stinse,
Să te iubesc în trista-ţi împlinire
Pe crestele de trăsnete aprinse.

Dogoritor ca focul de-nceputuri
Privirile-ţi voi arde-n ochii tăi,
Şi făuri-voi zborul spre trecuturi
Pierzîndu-te pe alte şapte văi.
Un nume pe o coardă de chitară
Te va întoarce fără nici o veste,
Iar din fiinţa ta şi de pe-afară
Se va isca furtună şi poveste.

Cum peste timp tu vei uita de mine
N-ai cum să mă mai chemi la nunta ta,
Dar nici nimicul nu mă va abţine
Să fiu şi eu cu toată fiinţa mea.
Au să mă dea părinţii tăi afară
Ca pe un cerşetor, fără de milă,
Eu însă-ţi voi cînta de primăvară
Că vara-mi este, timpuriu, ostilă.

Cu un pahar umplut pe jumătate,
Îţi voi ura de timp şi amintiri
Şi mult noroc şi multă sănatate,
Cu lacrima neştearsă de priviri.
Să-nchini pocalul nostru de izbîndă,
Eu am să-nchin paharul de otravă,
Îmbrăţişa-voi trecerea plăpîndă
Căci de atîtea vorbe e bolnavă.

Să nu mă rogi cu lacrima fierbinte
Ca să primesc avansuri de apoi,
Te voi privi şi fără de cuvinte
Am să rostesc povestea, fără noi.
În gîndul meu călit în disperare
Focosul armei va veni să plîngă,
Iar cu cocorii-n zare voi dispare
Şi bucuria-n mine-o să se strîngă.

Fără vorbe, fără grai,
Dreptu-acesta să mi-l dai,
Să îţi cînt la nunta ta.
Cît îmi eşti faptă şi gînd,
Voi rosti vorba plîngînd,
Să înveţi pe a uita.
Fără glas, fără cuvînt,
Voi rosti frînturi de vînt
Şi-am să-ţi cînt cu viaţa mea.
Cît îmi eşti un pas de zbor,
Voi fi gîndul zburător
Ce lumina vrea să-ţi dea.