vineri, 21 iunie 1985

Vorbele lui D

Am împlinit ce-am împlinit cîndva,
Credinţa mea se surpă-n viaţa ta.
Şi-am pus o mînă peste a mea mînă,
Cu a mea o literă ce mă îngînă,

Cînd tot culeg din gînduri pun accent,
Iubirea e un sentiment absent,
Cu dungi, blazoane, neagră împlinire,
Un val de vis pe frunze de-amăgire.

Şi-apoi dacă mai strîngi pe D cu A,
Iluzia credinţei plînge-n DA,
În toate depărtările de zare,
Noroc de faimă plin de depărtare.

Un da se schimbă ca un trist atu
Într-un întîrziat, netrebnic, nu.
Dar dacă pui accent pe fiecare,
Alături ai aluzii şi hotare.

Adio deci, iubita mea cu A,
Eu n-am plecat, tu nu mă întreba.
Acum nici D nu poate să mai spună
Nimic. Şi A se află în furtună.

Şi voi rămîne tristul D în trei
Şi am să plîng răpus de anii mei.