joi, 9 mai 1985

Exil

Retras în grota mea sinistră,
etern presat de gînduri mari,
Sfărmat în falduri şi cornişe,
rămîn pustiu printre gheţari.
M-afund în sfera glaciară,
mă prinde-n veşnicia ei,
Rămîn de-a pururi exilatul,
exil îmi e groapa cu lei.

Retras în lumea sechestrată
mereu mă duc spre înapoi,
Punînd ca semn de încheiere
destinul împărţit la doi.
Mă-nchin în sfera mea perfectă
păstrînd oceanul îngheţat,
Sînt mîndru doar de şoapta spusă
şi mă las veşnic exilat.

M-acceptă tainic astă lume
cu tot accentul meu de ieri,
Dar nu mă-nchin către minciună,
voi pune gîndu-mi barieri.
Rămîn în sfera glaciară,
rămîn etern teribil vis,
Însingurat cu tot cu viaţă,
ca un zadarnic compromis.

O lume rece ce scînteie
o văd cu ochii mei, orbind,
Dar orice-aş spune şi aş face,
mă regăsesc, în gol privind.
Degeaba fac o faptă bună,
eu tot altfel sînt înţeles,
Şi viaţa mea, deja uitată
e un exil mereu cu sens.