duminică, 10 februarie 1985

Gînduri din abis

Am un gînd de om nebun
De stau nopţile s-adun,
Şi tot schimb în veşnicie
Răul ce mă mai îmbie.
Foaie veştedă şi verde,
Cîte noaptea vor purcede,
Mă vor apăsa în taină
Într-a nebuniei haină.

Ruptă frunză de salcîm,
Plouă des pe caldarîm,
Şi îngheţ în taina sfîntă
Numai ce mă mai încîntă.
Spic nebun de buruiană
Mă întorc în vechea toamnă,
Să răsar cu iarna vieţii
Spre sfîrşitul dimineţii.

Spic nebun de luna mai
Sînt un iad ce crede-n rai,
Şi-mi pierd ultima speranţă
Şi-mi trimit gîndu-n vacanţă.
Foaie verde-a nebunie,
Mă răneşte-o veşnicie,
Cînd mai am totuşi credinţă
Că trăim cu bună ştiinţă.

Frunză moartă de destin,
Spre apus de mă închin,
Mă îndeamnă la speranţă
O nebună cutezanţă.
Gînd timid al nemişcării
Dorul meu e-al remuşcării,
Şi-nfăşor în larga-i togă
Amintirile în vogă.

Moartă frunză de sărut
Am sfîrşit la început,
Şi-mi iubesc cu bună ştiinţă
Nebunia din voinţă.
Foaie verde şi-ncă-odată,
Răul tot mă mai aşteaptă,
Nu-i răspund, dar el m-aude,
Parcă încă am fi rude.

Foaie verde şi mai mult,
Dacă stau să şi ascult
Chiar şi ceea ce-mi convine
Mă ţinteşte-ntre ruine.
Şi de stau în ascultare,
Pun doar semne de-ntrebare,
Şi cînd frunza se usucă
Mă agăţ de-un dor de ducă.